sâmbătă, iulie 21, 2007

Huliganii din galeria Stelei au intrat pe teren


Meciul cu Charleroi a fost marcat de incidente create de huliganii din aripa dură a galeriei Stelei. Acestea au fost provocate de o fază banală din debutul jocului, care i-a avut în prim-plan pe Nicolae Dică şi pe portarul lui Charleroi. Cei doi s-au şicanat reciproc după un corner al roş-albaştrilor, Dică împiedicîndu-l pe portar să degajeze o minge, moment în care acesta l-a împins pe "decarul" stelist.
Iritat de atitudinea belgianului, un ultras stelist a sărit gardul şi a intrat pe teren, intenţionînd să-l lovească pe goalkeeper! Nu a reuşit şi a încercat să se reîntoarcă în fugă în tribună. A fost însă agăţat de forţele de ordine chiar atunci cînd escalada gardul terenului.


După momente penibile, în care oamenii de ordine încercau fără succes să-l captureze pe huligan, lucrurile au degenerat. În apărarea ultrasului au sărit mai mulţi membri ai galeriei, care au iscat o serie de ciocniri cu jandarmii. Meciul a fost întrerupt de arbitrul Tudor cîteva minute, timp în care jandarmii şi suporterii s-au bătut pe teren! Jucătorii Stelei au încercat să aplaneze conflictul, intervenind în ajutorul fanilor, unul dintre aceştia fiind scos din mijlocul incidentelor de către Boştină.
În tot acest timp, Hagi a stat pe banca de rezerve cu capul în mîini, neputînd parcă pricepe ceea ce se întîmplă. Jandarmii au reuşit, într-un tîrziu, să reţină cîţiva dintre huligani. Partida a fost reluat, pînă la final nemai înregistrîndu-se alte incidente.
Sursa: Pro Sport & GSP

Niciun comentariu: