sâmbătă, aprilie 21, 2007

"Nu îmi pasă de contract"

Aşa a comentat Gigi Becali ieri înţelegerea pe care susţinuse că o semnase joi cu Olăroiu şi despre care cei doi spuneau că se întinde pe 3 ani. Declaraţie-şoc oferită ieri pentru Gazeta Sporturilor de patronul Stelei, Gigi Becali, referitoarea la contractul lui Olăroiu, pe care joi după-amiază îl semnase în faţa presei şi despre care susţinea că-i va asigura postul antrenorului pînă în 2010.
"Nu mă interesează pe mine acel contract, eu ce am avut de spus am spus joi şi gata", a declarat ieri patronul campioanei, care şi-a schimbat radical discursul la distanţă de doar 24 de ore de momentul în care spunea că "e clar acum, Oli e antrenorul Stelei pentru încă 3 ani, am semnat un nou act".

Ce s-a întîmplat între timp? Gazeta Sporturilor a dezvăluit în ediţia de ieri că semnarea noului contract n-a fost decît o cacealma (foto). Becali şi Oli au semnat în faţa ziariştilor în alb pe vechiul contract, lucru demonstrat de fotografiile realizate de fotoreporterul Cristi Preda, în care chiar pe prima pagină se vedea că "durata contractului este de un an şi 6 luni, între 3.01.2006 şi 30.06.2007", adică exact vechea înţelegere.

Gigi Becali: "Analizati ce am zis"
Gigi Becali a repetat ieri că "nu mă interesează contractul, uitaţi-vă la ce am spus eu". Practic, patronul a recunoscut că nu s-a semnat nici o nouă înţelegere şi că rămîne în picioare ceea ce a declarat el. Ce a spus? Că Oli e antrenor pe 3 ani şi că speră să îndeplinească totuşi obiectivul impus, locul 2. De aici rezultă că Gigi i-a mai acordat o şansă lui Olăroiu: va rămîne în continuare doar dacă se va clasa pe poziţia a doua.

Oli catre fani: "Plec la vara"
Un argument că Oli va părăsi echipa la finalul sezonului este discuţia pe care el a avut-o înainte cu 4 ore de meciul cu Poli Timişoara. În biroul său de la stadionul din Ghencea a fost vizitat de mai mulţi lideri ai galeriei. "Nu mai suport, Gigi se bagă mereu peste mine şi mi-a ajuns. La vară, voi pleca indiferent de ce se va întîmpla", le-a spus Oli suporterilor.
Sursa: GSP

Niciun comentariu: