marți, aprilie 24, 2007

Mihai Guriţă si Adrian Neaga la Steaua

Steaua a rezolvat deja primele două transferuri pentru viitorul sezon: atacantul Farului vine gratis, în timp ce pentru Rică se va plăti o sumă de bani. Cu fix o lună de zile înaintea terminarea actualului campionat, Mihai Stoica anunţat aseară în emisiunea Fanatik Show primele transferuri pe care le va face la vară. "Ne-am înţeles deja cu Mihai Guriţă, de la Farul. E liber de contract, îl vom lua gratis, am discutat cu el, am bătut palma. Am copiat modelul Manchester, care l-a luat pe Henrik Larsson la 35 de ani", a spus MM.

În afara constănţeanului, un alt jucător este acontat în proporţie de 99 la sută: Rică Neaga (28 de ani). "El se află în capul tabelului cu transferuri. Am vorbit cu el, are o clauză de reziliere, pe care o vom plăti împreună, Steaua şi el, pentru că îşi doreşte mult să joace aici. Va renunţa şi la o sumă din contractul său", a spus MM despre fostul atacant al Stelei, care acum evoluează Ilhwa Seongnam (Coreea de Sud).

CV Mihai Gurita
Născut: 01.02.1973
Debut în "A": 02.08.1997, Foresta - FC Argeş 1-2
A jucat la: Bucovina Suceava (1993-'96), Foresta Fălticeni ('97-'98), Oţelul Galaţi ('98-2003), Farul Constanţa (2004-prezent)
Meciuri / goluri în "A": 281 / 60
Evoluţia în sezonul 2006-2007: 27 de meciuri / 6 goluri
Media notelor în GSP: 6,10
Sursa: GSP

Niciun comentariu: