vineri, decembrie 15, 2006

Radoi a refuzat-o pe Zenit

Capitanul Stelei a fost cel care a spus nu unei oferte de 10 milioane de euro facute de formatia ce activeaza în primul esalon fotbalistic din Rusia.
Chiar daca a lipsit aproape tot sezonul de toamna, capitanul Stelei nu duce lipsa de propuneri, însa cel putin pâna la vara nu pare tentat sa dea curs niciuneia.
Contactat telefonic, impresarul Dumitru Tudor, cel care a intermediat oferta de transfer, a refuzat sa ne dezvaluie numele echipei interesate de Radoi, limitându-se a spune ca este vorba de un club important din Rusia, unde antrenor este un nume celebru în Europa. Se pare ca este vorba despre Zenit Sankt-Petersburg, formatie ce a terminat campionatul Rusiei pe locul patru si care l-a numit de curând tehnician pe olandezul Dick Advocaat.

Conform lui Dumitru Tudor, internationalul stelist s-ar afla pe lista de prioritati a clubului rus, care i-ar oferi jucatorului un salariu de 1,5 milioane de euro anual, însa, cel putin deocamdata, gruparea se loveste de refuzul acestuia. “Nu Steaua a refuzat oferta, ci Radoi, care a spus ca doreste sa ramâna pâna la vara în Ghencea”, a declarat Tudor.
Accidentat la genunchi, el nu a bifat decât sapte partide, revenirea sa fiind întâmpinata cu mult entuziasm de fanii ros-albastrilor. Aceasta ar fi a doua oferta consistenta careia capitanul Stelei nu vrea sa-i dea curs, dupa ce în vara clubul englez Porstmouth s-a aratat dispus sa plateasca 11 milioane de euro pentru el.

Niciun comentariu: